EXCLUSIV | Cum să-l blochezi pe Ronaldinho!? Un român cu două sezoane jucate în Franța dezvăluie: „Reușeam de multe ori să anticipez ce face”

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prezent la emisiunea ProSport LIVE, antrenorul celor de la Geto-Dacica București (noua denumire a clubului Juventus București), Marius Baciu, a vorbit despre experiențele sale din campionatul Franței, pe vremea când acesta evolua pentru Lille.

Tehnicianul formației bucureștene a evoluat împotriva a doi jucători de legendă ai fotbalului mondial, Ronaldinho și Drogba, și spune că „Dințosul” era previzibil pe vremea când evolua la PSG.

„Am jucat de două ori împotriva lui Ronaldinho, și odată am luat roșu amândoi. În două meciuri am jucat în fața apărării. Sincer, nu era la nivelul de la Barcelona, era un jucător care încerca prea multe. Reușeam de multe ori să anticipez ceea ce vrea să facă. Dacă erai agresiv, tot timpul eram pe preluare. Am avut colegi foarte buni. Nu am jucat foarte multe meciuri în fața apărării, dar erau meciurile importante, cu echipele bune, în care pur și simplu mă băga acolo pentru că puteam să rezolv unele situații mult mai bine.

Pe Drogba l-am prins și la Guingamp și la Marseille. Era un jucător tânăr la momentul ăla, masiv, dacă stăteai în spate nu avea nicio șansă să se întoarcă. Eu încercam să-l fac să nu se întoarcă, să joace cu fața, că era un jucător foarte periculos, de forță”, a spus Baciu la ProSport LIVE.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×